Irina Dora Mӑgurean - Despre Polaroid şi experimentarea în fotografie

Creativitate / by Adelina Campean

Irina Dora Mӑgurean se ocupӑ în principal de fotografia Polaroid. A absolvit Universitatea de Artӑ şi Design Cluj-Napoca unde este Asistent Universitar. Lucreazӑ pe plan artistic seara, dimineaţa şi, în principiu, cam când are starea necesarӑ. Nu are un program fix şi aşa e şi normal. Irina vede în fotografie ceva mult mai mӑreţ decât o simplӑ ocupaţie. Pentru ea, fotografia înseamnӑ posibilitatea de a opri un moment, de a reda ceva real într-o altӑ manierӑ. Una interpretabilӑ.

Fotografia a ajutat-o sӑ vadӑ lumea printr-o altӑ luminӑ, evoluând datoritӑ ei în fiecare zi.

“Fotografia mӑ ajutӑ în fiecare zi. Mӑ ajutӑ în modul în care îmi orgaizez viaţa, cum îmi structurez timpul. Datoritӑ ei vӑd altfel lucrurile. Vӑd structuri când merg pe stradӑ, vӑd mai mult, mai profund şi am o oarecare sensibilitate faţӑ de lucruri care altcândva treceau neobservate.“

Şi-a dorit un aparat Polaroid încӑ de micӑ. Visul i s-a împlinit pânӑ la urmӑ în 2009 când a primit un astfel de aparat. Şi aşa a început, la propriu, aventura Polaroid. De atunci pânӑ în prezent, Irina a reuşit sӑ strângӑ o serie de aparate pe care le şi foloseşte, a învӑţat tehnici noi şi a experimentat mereu fӑrӑ sӑ oboseascӑ. Chiar dacӑ punctul de interes în fotografie este Plaroidul, Irina nu a încetat sӑ lucreze nici digital şi nici în laboratorul manual.

“Pânӑ sӑ ajung la Polaroid, am trecut prin fotografia pe film şi laboratorul alb-negru. Apoi am dat de fotografia digitalӑ şi de Photoshop, dar doar la nivel de contrast şi luminozitate. Apoi am lucrat cu Lomo, cu Holga şi am trecut iarӑşi pe film. Cât mai manual posibil.“

De ce fotografia Polaroid înaintea fotografiei digitale şi fotografiei manuale?

“Oferӑ unicitate. E un moment unic şi irepetabil. Nu mai poţi repeta. Trebuie sa fii sigur de concept, de luminӑ şi de tehnicӑ. La fotografia pe film, pânӑ la urmӑ rӑmâne negativul. La Polaroid nu mai ai o a doua şansӑ.“

Un subiect des întâlnit în lucrӑrile Irinei e corpul uman. Foloseşte detalii şi stӑri de mister, alunecând uşor înspre abstract şi oferӑ privitorului şansa de a interpreta o lucrare dupӑ bunul sӑu plac.

“Dupӑ ce am ajuns la o oarecare maturitate fotograficӑ, dupӑ studenţie, am abordat ca temӑ corpul uman. Mӑ intereseazӑ detaliul în general. Corpul uman e cel mai aproape de noi. Nu sunt fotografii strict citibile. Introduc umbre, zone de mister care sӑ nu te ducӑ cu gândul direct la corp. Privitorul poate sӑ îşi imagineze cu totul altceva. Folosesc şi abstractul pentru cӑ e cel mai interpretabil şi, prin el, dai privitorului o oarecare libertate de interpretare. “

Una dintre cele mai bune experienţe pe plan profesional a avut-o la Berlin. A lucrat pentru Peter Rigaud, un artist fotograf ce are în portofoliu vedete care mai de care. De la Jeff Koons pânӑ la Anna Netrebko. În Berlin a învӑţat profesionalism, editare Ps, tehnici de iluminare şi cum sӑ abordeze clienţii. Toate acestea o ajutӑ enorm în ceea ce face. 

A expus în ţarӑ şi în strӑinӑtate şi are un atelier la Fabrica de Pensule unde, încearcӑ pe cât se poate sӑ promoveze şi sӑ încurajeze arta fotograficӑ şi nu numai.

“Printre cele mai importante expoziţii pe care le-am avut a fost probabil cea cu sprijinul Icr-ului în Lisabona. Am mai avut la Budapesta, în America, la Berlin la Berliner Liste, la Art Rotterdam, şi multe altele. Am un atelier la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, unde organizez diferite expoziţii de fotografie deoarece încerc sӑ promovez fotografia ca artӑ. Am avut şi picturӑ şi instalaţie.”

Iubeşte Clujul şi viaţa artisticӑ a acestui oraş. îşi doreşte sӑ se întample cât mai multe evenimente şi, probabil cel mai tare, îşi doreşte ca fotografia sӑ fie recunoscutӑ mai mult ca artӑ.

“Lumea artisticӑ clujeanӑ e în dezvoltare. Mai ales acum, cu Şcoala de Picturӑ de la Cluj care atrage mulţi curatori şi galerii din strӑinӑtate. O sӑ fie din ce în ce mai bine. Din pӑcate, pe fotografie nu se pune accentul aşa cum ar trebui. Publicul încӑ nu e învӑţat sӑ accepte fotografia ca artӑ ci înţeleg mai mult prin fotografie, fotografia de nuntӑ sau cea de familie. Publicul încӑ nu vrea sӑ accepte cӑ fotografia poate sӑ însemne şi altceva. “

Revenind la fotografia Polaroid, Irina lucreazӑ doar unicate şi îşi construieşte un fel de jurnal, un univers al ei. Experimenteazӑ cu acrylic şi cӑrbune şi mai nou realizeazӑ şi fotograme.

“De obicei lucrez doar unicate. Polaroidul are un alt farmec, e mai intim, mai apropiat de tine, e un obiect. Îl iei în mânӑ, îl priveşti, rezonezi cu el altfel decât cu o fotografie normalӑ. În plus, dimensiunea lui te face sӑ o priveşti de aproape şi nu de la distanţӑ. Am început sӑ experimentez pe Polaroid. Am încercat sӑ subliniez contrastul dintre alb şi negru în principal. De acolo a pornit experimentarea. Alb şi negru, ca Yin şi Yang, luminӑ şi întuneric. În general experimentez cu cӑrbune şi acrylic peste Polaroid. Îi accentueazӑ zona de luminӑ şi duce fotografia spre picturӑ. De mult am vrut sӑ încerc fotogramele. Pe Polaroid nu mai vӑzusem personal. Ştiam cӑ se fac, dar nu am vӑzut. Am experimentat şi mi-am realizat un anumit univers al meu. Încerc sӑ recreez o realitate microscopicӑ a mea.”

Am rugat-o pe Irina sӑ-mi povesteascӑ despre câteva lucrӑri dragi ei. Iatӑ rezultatul:

“Am pictat pe ea cu materialele fotosensibile. Nu am mai expus fotografia ci am fӑcut reacţia chimicӑ direct pe ea rezultând un fel de univers.”

“Fotografia se cheamӑ Dansatorul singuratic din ploaie. Am folosit acrylic alb şi cӑrbune. Am vrut sӑ-i şterg identitatea personajului, sӑ devinӑ anonim. Ploaia care spalӑ identitatea.”

“O fotogramӑ, uşor figurativӑ care se pierde în abstract. E pe tema zborului, şi e fӑcutӑ cu dublӑ expunere. Am folosit detergent de rufe pentru linii subţiri. Cumva te duce cu gândul la graficӑ. Încerc reconstruirea unei imagini fotografice fӑrӑ a folosi ceva din fotografie.”

 Mai multe lucrӑri semnate Irina Dora Mӑgurean  gӑsiţi aici.




Back Published 16 Dec 2015 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose